Musica Barcensis - Prejmer - 17 august 2014

Concertele Diletto Musicale

Ora: 17.00

Locația: Biserica Evanghelică Prejmer

Vezi Programul Concertului

Concert susținut de Flauto Dolce

Ansamblul este un ansamblu unic în felul său în acest colţ al Europei, care a luat naştere la Cluj, în anul 2000, la iniţiativa lui Zoltan Majo, fiind alcătuit din trei instrumentişti și o soprană, toţi cu o bogată experienţă artistică. Numele ansamblului provine de la numele italian al familiei de instrumente flaut drept.
Repertoriul ansamblului Flauto Dolce este format din muzică veche, tradiţională din Europa Occidentală. Ansamblul caută, în aceeaşi măsură, redescoperirea muzicii vechi, tradiţionale din spaţiul românesc, precum şi interpretarea unor compoziţii contemporane, unele prezentate chiar în primă audiţie absolută. De o vreme nici muzica tradiţională de pe alte continente nu stă departe de repertoriul formaţiei. Ansamblului Flauto Dolce  foloseşte drept resurse muzicale diferite culegeri şi manuscrise de epocă, integrând în stilul său influenţe orientale (turceşti, ebraice, ţigăneşti, armeneşti, etc.) sau de altă natură, dar inspirându-se în egală măsură din folclorul autentic şi din muzica veche de curte sau orăşenească. Expresivitatea şi culoarea aparte, dulce şi veselă, a instrumentului flauto dolce sunt puse în valoare prin compoziţiile dedicate acestuia şi prin aranjamentele pline de imaginaţie.
Soprana Mihaela Maxim contribuie din plin la transmiterea mesajului aparte pe care ansamblul Flauto Dolce îl propune publicului. Formaţia a evoluat cu succes în concerte şi festivaluri din România (Cluj, Bucureşti, Braşov, Râşnov, Miercurea Ciuc, Sighişoara, Târgu Mureş, Oradea, Zalău, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Mediaş, Craiova, Brăila, Timişoara, Deva, Hunedoara, etc.), precum şi în Austria, Spania, Italia, Elveţia, Germania, Slovenia, Serbia, Slovacia şi Ungaria. A colaborat cu ICR Bucureşti, susţinând concerte la diferite centre culturale româneşti din Europa. Ansamblul Flauto Dolce a fost partenerul unui proiect comun între Italia, Slovenia şi România de promovare a muzicii baroce din cele trei ţări, integrat în programul Cultura 2007-2013 al Uniunii Europene, şi a participat deasemenea la proiectul UNESCO „Cultural Heritage – a Bridge towards a Shared Future”. Soprana Mihaela Maxim a absolvit secţia canto a Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj şi a urmat numeroase cursuri de măiestrie. Este laureată la numeroase competiţii de interpretare naţionale şi internaţionale. Şi-a completat studiile de muzică veche în anul 2008, în Norvegia (Trondheim) cu Jan van Elsacker şi în Austria (Krieglach) cu Mieke van der Sluis.
Directorul artistic Zoltan Majo este licenţiat la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj. Este un neobosit promotor al muzicii vechi autohtone. A activat în mai multe formaţii de muzică veche (Musica Antiqua, Claudiopolis, Ans. Baroc Transylvania). A realizat, deasemenea, numeroase transcripţii şi aranjamente după diferite manuscrise şi culegeri de muzică autohtonă. Predă la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj. A susţinut concerte camerale în numeroase ţări din Europa.
Maria Szabo este licenţiată la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, specialitatea pedagogie muzicală şi flaut drept. A frecventat cursurile de măiestrie ale lui Peter Holtslag (Ungaria şi Norvegia), Marion Verbruggen (Germania), Sabine şi Tuomas Kaipainen (Elveţia), Michael Oman (Austria). Are o intensă activitate pedagogică şi concertistică, fiind membru fondator al ansamblului Flauto Dolce din Cluj. În anul 2013, cu formaţia Les Ramages a fost laureată cu premiul II la concursul Stravaganza de la AMGD din Cluj. Este profesoară de muzică la Liceul Waldorf din Cluj.
Noemi Miklos este licenţiată la Academia de Muzică Gheorghe Dima, specialitatea orgă (la prof. Ursula Philippi şi Erich Türk). A participat la mai multe seminarii şi cursuri de măiestrie în România şi Germania. Un semestru a studiat la Hochschule für Musik Freiburg. În 2005 a câştigat premiul publicului la concursul Zürich-Wiedikon Orgelwettbewerb. Este cadru didactic la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj.

Flauto-dolce

Program Concert

In imitation of bird

Concert baroc, sec. XVII-XVIII

cu instrumente de epocă

  1. Fantasia La Romana (Orazio Tarditi) Salve Regina (Anonim) / Jubilate Deo(Lodovico Viadana) (Codex Caioni, Transilvania, sec. XVII)
  2. Marco Uccellini (c. 1610-1680): La Bergamasca (1642)
  3. Gabriel Reilich (1643-1677): Două lieduri: Keine schönheit hat die Welt şi Wo ist der Schönste (Hermannstadt/Sibiu, 1677)
  4. Joseph Bengraf (sec. XVIII): Ungarischer Tanz / Franz Pfeifer (sec. XVIII): Ungarisches Lied: Tartózkodó kérelem Anonim (Ms. de la Sfântu Gheorghe/Sepsiszentgyörgy, 1757): Trei dansuri
  5. Michel Pignolet de Montéclair (1667-1737): Cinquième Concert à deux Flûtes sans Basses (Paris, 1724) Prélude-Musette-Gigue à la manière Françoise-Gigue àla manière Italienne-Les Ramages
  6. Johann Sartorius (1712-1787): Aria Ach, süsses Wort (Hermannstadt/Sibiu)
  7. Anonim (sec. XVIII): Cântece vechi hasidice (evreieşti) din Maramureş (aranj. de Z. Majo)
  8. William Williams (1677-1704): Sonata In imitation of bird (ca. 1690) Adagio-Allegro-Grave-Allegro
  9. Anonim (diferite ms. sec. XVIII-XIX): Două cântece româneşti (Arde-mă şiMititica) şi dansuri româneşti din Moldova şi Valahia (aranj. de Z. Majo)

Zoltan MAJO, conducerea artisticăMaria SZABOflaute drepte, Noemi MIKLOS, clavecin şi soprana Mihaela MAXIM

Top