Cvartetul Musicuore din Olanda va susţine două concerte în cadrul Festivalului Musica Barcensis la Biserica fortificată din Ghimbav şi la Biserica Sf. Bartolomeu în acest sfârşit de săptămână.
Sâmbătă, 26 iulie, de la ora 18:00, Biserica fortificată din Ghimbav va găzdui primul concert al ansamblului olandez. Cele patru tinere artiste vor interpreta un program care va conţine lucrări de W.A. Mozart, M. Reger, L. van Beethoven şi H. Villa-Lobos.
Duminică, 27 iulie, de la ora 19:00, în Biserica Sf. Bartolomeu publicul braşovean va avea ocazia să le asculte pe Marijke de Jong (flaut), Jasmijn Raïs (vioară), Godelieve Voorhoeve (violă) şi Aida Patricia Blundell Garcia (violoncel) în ultimul concert al acestui an din seria „Vara concertelor la Bartolomeu”.
Muzicienii au început să cânte împreună pe când erau studenți la Facultatea de Muzică din Zwolle și au decis înființarea ansamblului Musicuore în urma numeroaselor reacții pozitive după concertele susţinute. Nucleul este format din cinci muzicieni care cântă la flaut, vioară, violoncel, chitară și pian, dar pentru diferitele concerte există colaborări și cu alți instrumentiști. Axat mai mult pe muzică clasică, Mozart, Pleyel, Schubert, Beethoven, ansamblul are în repertoriu și muzică sud-americană și lucrări din alte genuri muzicale.
Intrarea la ambele concerte este liberă, participanţii având posibilitatea de a face o donaţie în sprijinul festivalului la final.