Concertele programate la sfârşit de săptămână în cadrul festivalului Musica Barcensis stau sub semnul diversităţii muzicale.
Sâmbătă, 15 august, de la ora 18:00, două duo-uri muzicale vor concerta la Biserica Evanghelică fortificată din Sânpetru (Str. Republicii 642). Peter Klein (trompetă) şi Paul Cristian (orgă) vor intra într-un dialog al epocilor cu Sena Ducariu (pian) şi Marius-Laurenţiu Oprea (clarinet). Vor sta faţă în faţă barocul şi romantismul, prin lucrări de J.S. Bach, G.Ph. Telemann, F. Mendelssohn, F. Schubert, I. Albeniz şi A. Piazzolla.
Duminică, 16 august, de la ora 17:00, Biserica Evanghelică fortificată Prejmer va găzdui concertul Corului de Tineret „Bach” al Bisericii Negre, un oaspete permanent al concertelor de aici. Alături de soliştii Cristina Radu (sopran) şi Dan Popescu (bas), şi acompaniaţi de Cvartetul Gaudeamus al Filarmonicii Braşov, corul va interpreta „A Little Jazz Mass” a compozitorului contemporan Bob Chilcott, „Psalmul 22” de Felix Mendelssohn şi „Requiem” de Gabriel Fauré, sub conducerea muzicală a dirijorului Steffen Schlandt.
Intrarea la concerte este liberă, participanţii având posibilitatea de a face o donaţie în sprijinul festivalului, la final.
Organizatori: Fundaţia pentru Cultură şi Patrimoniu Forum ARTE, Bisericile Evanghelice C.A. din Braşov (Biserica Neagră), Bartolomeu, Hălchiu, Cristian, Hărman, Ghimbav, Codlea, Râşnov şi Prejmer, Festivalul de Muzică Cristian, cu sprijinul Primăriei Oraşului Râşnov şi Primăriei Comunei Cristian.
Sponsori: Ambasada Germaniei la Bucureşti, Selgros Cash&Carry România, Comprest Braşov, Preh România, Flashnet Braşov, Alukönigstahl Romania, Winebook
Parteneri: Siebenbürgisch-Sächsische Stiftung, Agenţia Metropolitană Braşov, Asociaţia Braşovul Pedalează, Festivalul de Film Istoric Râşnov, Liceul de Muzică „Tudor Ciortea” Braşov, Liceul de Artă „Plugor Sandor” Sf. Gheorghe, Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii Transilvania Braşov, Orchestra „Jesus Guridi” Bilbao, Pensiunea Helen.
Parteneri media: RTT Braşov, Monitorul Expres, Nova TV, 24 FUN Braşov, Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien (Karpaten Rundschau), mytex.ro
Programul festivalului aici