Sâmbătă, 25 iunie, cei 59 de participanți am avut parte de o experiență inedită în cadrul excursiei de o zi la bisericile cu orgi construite de Karl Einschenk, sub atenta organizare și prezentare a muzicienilor Ursula și Kurt Philippi.
Menită să marcheze debutul Festivalului Musica Barcensis 2016 dar și 120 de ani de existență neîntreruptă a firmei de instrumente muzicale Einschenk din Brașov, excursia a scos în evidență frumusețea orgilor și măiestria constructorului lor. Prezența domnului Arnulf Einschenk, nepotul lui Karl Einschenk, și a familiei sale a reprezentat un motiv în plus de bucurie de a descoperi și cunoaște aceste minunate instrumente istorice.
În prima parte a zilei am admirat simplitatea și frumusețea celor două orgi Einschenk din bisericile reformate de la Chichiș (Kökös) și Reci (Réty) din județul Covasna. În ambele locuri am fost întâmpinați cu căldură de preoții acestor parohii, care ne-au vorbit despre istoria bisericilor și a comunităților lor.
Instrumentele, aflate încă în stare originală, au fost prezentate și readuse la viață prin scurte recitaluri oferite de doamna Ursula Philippi – în calitate de ghid și organist – cu lucrări ale unor compozitori transilvăneni anonimi.
Fragmente de text din jurnalul lui Karl Einschenk, în lectura domnului Kurt Philippi, au ilustrat momente interesante din cariera și viața constructorului de orgi. Astfel ne-a fost dat să descoperim o altă latură a sa – aceea de fin observator al realității vremurilor pe care le-a trăit.
“Viața omului seamănă cu orga: te străduiești cu mâinile și cu picioarele, însă toate acesteasunt zadarnice dacă norocul nu trage de foale“. Acest motto a fost ilustrativ pentru orga de la Chichiș, care este acționată mecanic.
La finalul prezentărilor din cele două biserici reformate participanții au fost invitați să urce la orgi pentru a le vedea mai îndeaproape și a le încerca, iar în Chichiș de a-și încerca puterile trăgând la foale. De această șansă s-au bucurat atât adulții cât și copiii.
Un moment emoționant pentru familia Einschenk a fost acela de la Chichiș în care s-au lăsat fotografiați împreună, alături de orga construită de bunicul domnului Arnulf Einschenk, Karl.
După un prânz savuros la Hanul “Gulyás Csárda” din Chichiș, vizita a continuat la biserica evanghelică din Cristian (Neustadt). Aici au răsunat lucrări de Reger, Bella, Franck și Haydn pe un instrument interesant, modernizat și mărit de Einschenk în perioada interbelică, instrument restaurat recent.
Și aici, amintirile lui Karl Einschenk au fost depănate de domnul Kurt Philippi, în completarea căruia a venit iarăși nepotul, domnul Arnulf Einschenk. Datorită frumuseții orgii și a sunetului ei amplu cu greu ne-am lăsat scoși afară la o cafea și prăjituri în grădina bisericii.
Excursia s-a încheiat cu vizita la două biserici din Brașov – cea unitariană de pe strada Al. I. Cuza, și în final cea evanghelică cunoscută sub numele de Blumăna.
Cu o istorie interesantă și puțin cunoscută de brașoveni, biserica unitariană găzduiește o orgă romantică dar probabil construită de Einschenk cu piese dintr-o orgă mai veche datorită elementelor baroc-clasiciste din ornamentația fațadei. Și aici ne-a întâmpinat pastorul cu un scurt istoric al bisericii și comunității unitariene din Brașov, după care am făcut cunoștință cu orga.
Cea din urmă biserică, Blumăna, găzduiește ultima orgă construită de meșterul brașovean Karl Einschenk. În lumina caldă a asfințitului am ascultat ultimele amintiri ale constructorului de orgi în lectura domnului Kurt Philippi și am cântat un psalm acompaniați la orgă de doamna Ursula Philippi.
În încheiere am avut onoarea de a-l asculta pe domnul Arnulf Einschenk punctând principalele momente din istoricul familiei sale și al firmei de instrumente muzicale condusă de bunicul său, Karl, și unchiul său, Otto. Astfel s-a conturat un dialog muzical peste generații prilejuit de această excepțională excursie pe care nu o vom uita curând.
Înainte de a ne lua rămas bun, prin amabilitatea doamnei Philippi, am putut admira îndeaproape portretul lui Karl Einschenk care a fos adus special de către familie în biserica Blumăna.
Calde mulțumiri organizatorilor, fundației Forum ARTE și ghizilor noștri minunați, muzicienii Ursula și Kurt Philippi.