Festivalul Musica Barcensis 2016 - 10 iulie - Bartolomeu

Corul de cameră Astra – dirijor Ioan Oarcea

Orchestra BraViz – dirijor Radu Hamzea

Data: 10 iulie 2016

Ora: 19.00

Locația: Biserica Evanghelică Bartolomeu, Brașov, Str. Lungă nr. 251

Duminică, 10 iulie,  va avea loc un concert vocal-simfonic la biserica Bartolomeu. Orchestra de tineret Jesus Guridi din Bilbao, condusă de Radu Hamzea va cânta alături de tineri elevi de la liceele de muzică Brașov și Sf. Gheorghe sub denumirea orchestra BRAVIZ. Ei au mai cântat și în anii anteriori și au legat prietenii dincolo de granițe. Corul Astra, care serbează în acest an 30 de ani de existență, va rotunji ansamblul și împreună vor interpreta printre altele minunatul concert nr. 1 de G. Musicescu. Tinerețea și experiența își vor da mâna în acest concert.

Orchestra BraViz este continuarea unei colaborări de 8 ani între Brașov și Bilbao, Spania și este formată din studenţi ai Conservatorului Coral de Bilbao-Spania, elevi ai Liceului Vocaţional de Muzică “Tudor Ciortea” Brașov şi elevi ai Liceului de Artă “Plugor Sandor”  Sfântu-Gheorghe, sub îndrumarea profesorului Radu Hamzea de la  Conservatorul Coral de Bilbao. Proiectul de colaborare este condus, în ultimii doi ani, de prof. Horia Moarcăs de la Liceul Vocaţional de Muzică “Tudor Ciortea” Brașov.

Originar din Cristian, Radu Hamzea este de mai bine de 20 ani profesor de vioară şi de asemenea co-autorul unei cărţi despre predarea viorii: “Biolin Eskola”. Ca dirijor invitat el a colaborat cu Orchestra “Amadeus Camerata” (Bilbao), Corul “Astra” şi Filarmonica Braşov.

Corul de cameră “Astra” are o puternică tradiție istorică în “AsociațiaTransilvană pentru cultura și literatura poporului român” fondată în 1861 sub patronajul distinsului erudit Andrei Șaguna, reprezentând cultura corală brașoveană.

În ultimii 30 de ani, corul a participat la festivaluri, concursuri și turnee, având colaborări frecvente cu orchestre simfonice si dirijori din Anglia, Austria, Bulgaria, Canada, Elveția, Franța, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Spania, România, Ungaria și Venezuela.

Pe lângă piesele corale a capella, repertoriul său cuprinde peste 50 de lucrări vocal-simfonice din creația compozitorilor J.S. Bach, Beethoven, Berlioz, Bernstein, Bizet, Bruckner, Charpentier, Carissimi, Dvorak, Durufle, Faure, C. Franck, Gounod, Haendel, Hedwig, Mendelssohn-Bartholdy, Mozart, Carl Orff, Puccini, Richter, Scapin,Schubert, Stravinski, Vivaldi, etc.

Din 1986, dirijorul corului este profesorul Ioan Oarcea, doctor în muzică, titularul catedrei de Dirijat cor la Facultatea de Muzică din Brașov. Între anii 1990 – 2011 a fost directorul Liceului de Muzică și inspector școlar.

Este președintele Asociației Române de Cânt Coral; membru în consiliile de administrație ale Federației A Coeur Joie – International (Franța), Forumului Cultural Balcanic (Grecia), Fundației Hospice “Casa Speranței” și European Folk Culture Organisation (Strasbourg).

Director muzical și membru în jurii în concursuri și festivaluri naționale și internaționale, a susținut concerte și cursuri de interpretare a muzicii corale în Anglia, Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, Elveția, Franța, Germania, Grecia, Italia, Macedonia, Olanda, Spania, România și Ungaria. Este fondatorul și directorul muzical al Festivalului Coral Internațional de la Brașov.

Conferențiar universitar, doctor în muzică, Lucian Nireșteanu este profesor de Teoria Muzicii, Armonie și Pian la Facultatea de Muzică a Universității Transilvania Brașov.

A editat numeroase manuale, lucrări teoretice, creații corale originale, aranjamente și adaptări după melodii folclorice, reducții pentru diferite instrumente (nai, vioară, pian), armonizări vocale și instrumentale.

Este dirijor adjunct și pianist al corului Astra.

Profesorul Constantin Banu este șeful catedrei de Discipline muzicologice și profesor de Teoria muzicii în cadrul Liceului de Muzică “Tudor Ciortea” din Brașov.

Este dirijorul Corului Bisericii Ortodoxe Române “Adormirea Maicii Domnului”, Piața Sfatului – Brașov și dirijor secund al corului Astra.

Programul concertului:

Corul de cameră ASTRA

Dirijor : Ioan Oarcea

1. Trei piese preclasice

Georg Friedrich Händel – Sing

Michael Praetorius – Audite, Silete

Tielman Susato – Signum

2. Lodovico Viadana – Exsultate iusti in Domine

3. Serghei Rachmaninov – Bogoroditse dievo radouisia

4. Dan Pavelescu – Rugăciune

5. Andrew Lloyd Webber – Pie Jesu

Soliste: Irina Iftene și Orsolya Lovenberger

Orgă: Paul Cristian

6. Gordon Young &Valentin Gruescu – Aleluia

Orgă: Paul Cristian

Orchestra BraViz (Brașov – Vizcaya)

Dirijor : Radu Hamzea

7. Antonio Vivaldi – Domine Deus – din Gloria in D, RV 589

Solistă: Mădălina Bourceanu

8. Wolfgang Amadeus Mozart – Exsultate, jubilate – din Motette, K.165

Solistă: Angela Gibă

9. Georg Philipp Telemann – Concert pentru două flaute (P.I, II)

Flaut : Jon Thate și Jan Schneider

10. Franz Schubert – Simfonia nr. 8, Neterminata (P. I)

11. Piotr Ilici Ceaikovski – Valsul florilor

Corul de cameră ASTRA și Orchestra BraViz

Dirijor Radu Hamzea

12. Gavriil Musicescu – Concert nr. 1

13. Georg Friedrich Haendel – Aleluia

 

 

 

 

 

 

 

Top