Musica Barcensis - Ediția a IV-a, iulie- august 2013

  • Concerte de muzică sacră în Cetățile Țării Bârsei – 1800 de spectatori
  • 18 concerte în 4 biserici fortificate
  • Brașovul a pedalat la concert

Festivalul „Musica Barcensis“ („Muzica Ţării Bârsei“) a luat ființă acum patru ani din dorinţa organizatorilor de a oferi publicului o alternativă la viaţa concertistică a oraşului, de a umple verile dintre stagiuni cu muzică bună şi nu în ultimul rând de a invita la (re)descoperirea patrimoniului din împrejurimile mai puţin vizitate ale Braşovului.

Festivalul s-a desfășurat între 28 iunie și 31 august 2013, publicul putându-se delecta la fiecare sfârșit de săptămână cu concerte de muzică sacră în cetățile fortificate din Hărman, Ghimbav, Prejmer și Biserica Evanghelică din Râșnov .Ediția din 2013 a reușit să se contureze ca un festival special, ieșind din cotidian nu numai prin alegerea locațiilor istorice în care au avut loc concertele, dar și prin condimentarea programului cu câteva evenimente speciale, ce au adus mai aproape de valorile tradiționale un public divers.Debutul festivalului a fost unul inedit, cu brașovenii care au pedalat la concertul inaugural de la Hărman – “Brașovul pedalează la concert”. A urmat apoi o serie de concerte în bisericile fortificate din Ghimbav și Râșnov, luna august fiind dedicată concertelor Diletto Musicale, în ambianța și sonoritatea specială a Cetății Prejmer.

Top