Ascultați colindul îngerilor – ediția a V-a


Ajuns la cea de a V-a ediție, proiectul educațional “Ascultați colindul îngerilor” reunește în acest an peste 200 de elevi din școli și licee din Brașov și Sfântu Gheorghe, care vor cânta colinde de Crăciun la Biserica Neagră în două concerte: joi 15 decembrie 2016 și vineri 16 decembrie 2016, începând cu ora 18:00. Organizatori sunt Fundația pentru Cultură și Patrimoniu Forum ARTE împreună cu Biserica Evanghelică C.A. din România –Parohia Brașov.

Parteneri ai proiectului sunt Colegiul  ”Emil Racoviță”, Colegiul ”Grigore Antipa”, Liceul Teoretic ”Johannes Honterus”, Școala Gimnazială 12, Liceele de muzică ”Tudor Ciortea” Brașov și ”Plugor Sandor” Sf. Gheorghe.

Coordonator muzical și dirijor este Steffen Schlandt împreună cu dirijoarele de cor Annegret Feder, Ingeborg Acker, Izabella Brașoveanu, Mihaela Mureșan și Gizella Benedek.

Concertele vor fi caritabile, fondurile strânse fiind redirecționate către Spitalul Clinic de Copii din Brașov.

Biletul de intrare pentru fiecare concert este de 20 de lei și  se poate achiziționa de la casa de bilete a Bisericii Negre după următorul program: Marți – Sâmbătă între orele 10:00 – 14:30 și Duminică între orele 12:00 – 14:30.

 

 

Top