Ansamblul Septets
Ora: 18.00
Locația: Biserica Evanghelică Ghimbav
Ansamblul Septets
Ciprian Dancu – Clarinet
Theodor Andreescu – Vioară
Adriana Ciltea – Harpă
Carla Maria Stoleru – Flaut
Valentin Şerban – Vioară
Mihail Grigore – Violoncel
Leona Varvarichi – Violă
Ciprian Dancu – a absolvit Facultatea de Muzică din Brașov la clasa prof. Daniel Theodoru și Iulian Rusu. Activitatea competițională însumează premii importante obținute la concursuri atât naționale, cât și internaționale: Premiul I la Concursul internațional de clarinet „Mercadante”Bari Italia 2005; Marele Premiu la Concursul național de interpretare „Marțian Negrea” Ploiești 2003; Premiul II la Concursul internațional „Beethoven e i Classici” Salerno, Italia 2003. A fost invitat să concerteze în calitate de solist pe scenele Filarmonicilor din Sibiu, Iași, Vâlcea, Timișoara, Oradea, Târgoviște etc. și a susținut de asemenea o bogată activitate camerală, atât în țară cât și în străinătate (Weimer, Leipzig, Bari, Institutul Cultural Român Lisabona, etc). Este membru în diferite formații camerale dintre care amintim ansamblul de muzică contemporană ICon Arts și Capella Coronensis din Brașov. A fost invitat la importante festivaluri precum “George Enescu” București și “Schwetzinger Festspiele” Germania. Din anul 2002 până în prezent este solist instrumentist al Filarmonicii de Stat Sibiu.
Theodor Andreescu – născut în Tulcea, la 11 septembrie 1994, Theodor Andreescu este absolvent al Liceului de Arte “George Georgescu”, student al Universității Naționale de Muzică București, anul IV – vioară, este membru al Orchestrei Uniunii Europene de Tineret (EUYO), membru al Orchestrei Naționale Radio din Romănia, membru al Orchestrei Române de Tineret, colaborator al Cameratei Regale Române și colaborator al Orchestrei Aalborg Symphoniorkest din Danemarca. Violonist fiind, a început să studieze singur viola, în anul I de facultate, perfecționându-se ulterior sub îndrumarea maeștrilor Marius Ungureanu, Sophia Reuter, Liviu Prunaru, Răzvan Popovici, Roger Benedict, Dr. Peter Stark și Ken Haiki, abordând muzica clasică, baroc, contemporană, promovând și tineri compozitori români. A cântat cu Orchestra Națională de Tineret a Republicii Moldova, Orchestra Principesei Margareta, MOYSA-Megaro Youth Symphony Orchestra din Grecia. Împins de dorința promovării muzicii clasice, acesta a fondat Asociația Culturală “Rute Muzicale” și Europe Now Chamber Orchestra urmând ca din Septembrie 2018 să se alăture partidei de vioară I a Orchestrei Naționale Radio București.
Adriana Ciltea – absolventă a Universității Naționale de Muzică “George Enescu” din București, colaborează cu Filarmonica de Stat Sibiu, Filarmonica Pitești, Filarmonica Ploiești, Filarmonica George Enescu, Orchestra Națională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Națională de Tineret, Central European Youth Orchestra. Adriana este câștigatoare a mai multor concursuri naționale. Participă frecvent în concerte și festivaluri din România și străinătate.
Carla Maria Stoleru – este studentă în anul IV, la clasa prof. univ. dr. Ion Bogdan Ștefănescu a Universității Naționale de Muzică București. A început studiul flautului în Iași, la Colegiul Național de Artă “Octav Băncilă”, sub indrumarea prof. Valentina Cioată. Pe parcursul liceului a participat la numeroase concursuri obținând diverse premii. În primul semestru din anul III, Carla a fost plecată cu bursa Erasmus la Universitatea de Muzică din Graz, la clasa prof. Erwin Klambauer, prim flautist la Wiener Symphoniker. A participat la masterclassuri de flaut în Bistrița, Sinaia, Botoșani și București, cu flautişti precum Matei Ioachimescu, Ana Oltean, Mihaela Anica, Matthias Ziegler, Venzislav Kandev, Dietrich Flurry, Barbara Gisler-Haase și Eric Lamb. A susținut concerte în Iași, Bistrița, București, Sinaia, cele mai importante fiind desfășurate pe scena Ateneului Român, la muzeul “George Enescu”, la Palatul Cotroceni, la Palatul Mogoșoaia, pe scena Cercului Militar Român. Este implicată în proiecte de muzică contemporană, atât solo, cât și cu ansamblul devotioModerna din care face parte, cântând în fiecare an în cele 3 festivaluri: Festivalul CHEI, SIMN (Săptămâna Internaționala a Muzicii Noi) și Festivalul Meridian. Face parte din Orchestra Română de Tineret și este colaborator permanent al Filarmonicii “George Enescu” din București.
Valentin Şerban – s-a născut la Braşov, a absolvit Liceul de Muzică “Tudor Ciortea“ Brașov la clasa prof. Laura Modorcea și este licențiat al Facultății de Muzică din cadrul Universității “Transilvania“ Brașov. A continuat studiile la Universitatea de Muzică din Graz-Austria, la clasa Silviei Mrcovici. Între timp s-a perfecționat cu renumiți muzicieni: David Grimal, Leonidas Kavakos, Ivry Gitlis, Mihaela Martin, Adam Han-Gorski, Ilarion Ionescu-Galați, Stephan Goerner, Christian Euler, etc. Valentin este câștigatorul mai multor premii naționale și internaționale. A susținut concerte și recitaluri în Brașov, Satu-Mare, Oradea, Botoşani, Suceava, Râmnicu-Valcea, Bacău, Ploieşti, Odorheiu Secuiesc, Bucureşti Ateneul Român, Muzeul National ‘’George Enescu’’, Sinaia, Franța, Germania, Austria, Ungaria, Danemarca, Grecia, Ucraina, Spania, Polonia. În prezent Valentin Șerban cantă în orchestra Les Dissonance (Paris) și este invitat să concerteze ca și solist sau concertmaestru în diferite festivaluri din Europa.
Mihail Grigore – s-a născut la Buzău și a început studiul violoncelului la vârsta de 11 ani, sub îndrumarea Prof. Maria Coteanu. După liceu, a urmat cursurile de licență și de master la Universitatea Națională de Muzică din București, sub îndrumarea Profesorilor Aurel Niculescu, Răzvan Suma, Bogdan Popa și Marin Cazacu. Din 2010 a colaborat cu numeroase orchestre, cum ar fi IYSO Bremen, Filarmonica G. Enescu din București, Orchestra Națională Radio, Camerata Regală, Orchestra Simfonică București, Filarmonica P. Constantinescu din Ploiești, Filarmonica Oltenia din Craiova, etc. Din anul 2014 este membru al Orchestrei Române de Tineret și al ansamblului Violoncellissimo, alături de care susține concerte în țară și în străinătate. Din anul 2017 este angajat al Orchestrei Naționale Radio, din București. Pe Mihail Grigore îl puteți vedea și pe scene ale festivalurilor de jazz și blues, în concerte a capella, alături de Blue Noise, cât și în concerte în aer liber, alături de Zoli Toth Project.
Leona Varvarichi – solist concertist al Filarmonicii Braşov şi profesor asociat al Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov, Leona Varvarichi îşi începe studiile muzicale la Liceul de Artă din Cluj urmând apoi şi studiile Conservatorului clujean de muzică „Gh. Dima”. Activitatea profesională şi-o începe încă din perioada studenţiei ca membru colaborator al Filarmonicii clujene. După obţinerea licenţei este repartizată la Braşov, unde activează ca instrumentist în orchestra simfonică între 1988 şi 1990. Perioada 1990 – 1992 este dedicată specializării în studii avansate de orchestră la Academia ACADYA din La Neuveville, Elveţia, iar în următorii doi ani activează la Sofia ca solo-violă în Noua Orchestră Simfonică, prima orchestră privată din Bulgaria. În momentul de față activează ca solist concertist al filarmonicii Brașov. Activitatea didactică în cadrul Facultăţii de Muzică, este împărțită între clasa de violă şi cea de muzică de cameră.
Programul concertului:
1. Georg Philipp Telemann – Fantezie nr 1 pt vioară solo
2. Camille Saint-Saëns – Fantezia pt vioară și harpă
3. Zoltán Kodály – Serenade pt 2 viori și violă
4. Samuel Barber – Adagio pentru cvartet de coarde
5. Wolfgang Amadeus Mozart – Cvintetul cu clarinet
6. Béla Bartók- Dansuri populare pentru 6 instrumente
7. Maurice Ravel – Introducere și Allegro pt harpă, flaut, clarinet și cvartet de coarde.