Musica Barcensis - 2021 - 22 August - Hărman

Jazz în cetate

Ora: 17.00

Locația: Biserica Evanghelică Hărman

Intrarea este liberă. Evenimentele vor fi organizate conform măsurilor de protecție și distanțare ce se impun. Dacă măsurile de siguranță nu vor permite desfășurarea concertelor în biserică, acestea vor avea loc în aer liber, respectând toate normele în vigoare.

Luiza Zan & Jazzpar Trio

“Muzica noastră este muzica prohibiției, muzica lucrurilor interzise, muzica perioadei dintre două mari războaie. Potrivit cu aceste vremuri pandemice, în care cuvântul “restricții” este la ordinea zilei, concertul nostru va fi în antiteză, plin de dinamism, libertate, improvizație și ritm. 

Concertul nostru va fi unul la care vă invităm să scoateți din garderobă hainele folosite la ultimul eveniment cu tematică interbelică și pantofii de dans. Pregătiți-vă pentru un ceas și ceva de swing, balade vechi, întrerupte pe alocuri de muzică săltăreață, veselă, vie. Pentru copii, de toate vârstele.” 

              Luiza & Jazzpar Trio

 

În curtea fortificației din Hărman va poposi una dintre cele mai apreciate voci ale momentului în jazz-ul românesc – Luiza Zan – care va aduce în fața publicului un concert dedicat  ritmurilor swing al anilor ’20, o muzică vioaie, în tempouri rapide și calde, alături de membrii trupei Jazzpar Trio, cu o experienţă muzicală importantă, ce abordează diferite genuri muzicale de la rock până la muzica electronică.

 

Născută în Tulcea pe 7 octombrie 1980, Luiza Zan este una din cele mai proeminente voci ale jazz-ului românesc. Cu virtuozitate și eleganță, vocea ei caldă și impunătoare doboară ușor bariera tiparelor și a preconcepțiilor.

A câştigat numeroase premii la concursurile autohtone de jazz, pasiunea pentru competiţie ducând apoi la prestigiosul şi de netăgăduit mult meritatul premiu al II-lea la Shure Jazz Voice Competition, în cadrul festivalului de Jazz din Montreux, Elveţia, cel mai vechi festival din Europa şi unul dintre cele mai aclamate din lume, în iulie 2014.

Pregătirea muzicală o desăvârșește odată cu absolvirea cursurilor Universităţii de Arte George Enescu din Iaşi, secţia lied-oratoriu, clasa prof. Marie-Jeanne Stoia, însă participă constant la workshop-uri și masterclass-uri cu diverși muzicieni consacrați: Dennis Chambers, Neenna Freelon, etc, înainte de a fi ea însăși pedagog – între anii 2008-2010 predă jazz vocal la Universitatea de Muzică București și între anii 2010-2014 susține cursul de jazz vocal în cadrul taberei de muzică IconArts.

Studiază jazz cu saxofonistul american Rick Condit şi cu pianistul american Armen Donelian.

În iulie 2004 câştigă premiul I la festivalul Cerbul de Aur, secţiunea interpretare, alături de trupa Slang.

 

Proiectul Jazzpar Trio este concretizarea unui vis comun, pe care cei trei fondatori ai trupei l-au nutrit vreme de câțiva ani. Fiecare dintre ei deține un bagaj consistent de experiențe pe scena muzicală, abordând diferite genuri, de la rock până la flamenco, jazz, funk și chiar muzică electronică. În anul 2017, după o lungă așteptare, a sosit momentul ca visul unei trupe de gipsy jazz să prindă viață. Astăzi, în repertoriul trupei se regăsesc piese cunoscute precum: Minor Swing, Django’s Tigre, Softly, Bossa Dorado, La vie en rose și altele altele asemenea, abordate într-o manieră care îmbină sound-ul consacrat cu elemente marca Jazzpar trio.

 

Gáspár Csaba – vioară, voce

Întreaga viață a lui Csaba s-a desfășurat în lumea muzicii. A început să studieze vioara încă din copilărie, la liceul Plugor Sándor din Sfântu Gheorghe și în prezent este absolvent al facultății de Muzică Transilvania din Brașov, având dublă specializare, în pedagogie și interpretare muzicală. Deși o mare parte din repertoriul său a constat în piese de muzică clasică, Csaba este atras în egală măsură de folclor, jazz și muzică improvizată. În prezent este membru în mai multe trupe muzicale, atât ca instrumentist cât și ca solist vocal. Cel mai nou proiect al său este Jazzpar trio.

 

Gáspár Álmos – chitară

Álmos a experimentat mai multe instrumente muzicale până să descopere chitara. A cântat la blockflote, după care a urmat cursuri de clarinet la Liceul de Muzica Plugor Sandor din Sfântu Gheorghe. Adevărata sa pasiune însă avea să fie chitara, la care visa să cânte încă din vremea în care mima solo-uri pe o rachetă de tenis. Prin urmare, s-a înscris la liceul de muzică Sigismund Toduță din Cluj, unde a studiat pe o chitară adevărată, de data aceasta. Și-a continuat studiile de chitară clasică la facultatea de Muzică Transilvania din Brașov, după care a urmat cursuri de flamenco sub îndrumarea profesorilor din Spania. În permanență dornic de a aborda și aprofunda tehnici interpretative noi, Álmos a participat la numeroase workshop-uri de jazz și muzică improvizată și a cântat in mai multe formații de pop, rock, jazz, flamenco, muzică latino. Începând cu anul 2017, Álmos a început să cânte gipsy jazz, iar astăzi această muzică face parte organică din viața lui.

 

Vitályos Lehel – contrabas

Lehel a studiat la început chitara, apoi și-a îndreptat interesul către chitara bas, căreia i-a dedicat peste 20 de ani de studiu. În anul 2010 a început să descopere lumea contrabasului și mărturisește că de atunci nu s-a mai putut despărți de acest instrument. În prezent cântă la ambele instrumente, alternându-le în funcție de proiectele în care este implicat. Asemeni colegilor lui, Lehel a abordat o paletă largă de stiluri muzicale și are un repertoriu foarte diversificat. A participat la cursuri de jazz și muzică improvizată și a cântat în mai multe formații de jazz, rock, muzică populară și muzică electronică. După cum spune el, cei mai buni profesori ai lui erau și sunt colegii lui, cu care cântă.

 

Top