Musica Barcensis - 2022 - 7 August - Ghimbav

Duo Cell’Arpa

Ora: 17.00

Locația: Biserica fortificată din Ghimbav

Intrarea este liberă.

Mladen Spasinovici – violoncel și Roxana Moișanu – harpă, au fondat Duo Cell’Arpa în aprilie 2011. Duo-ul are deja un repertoriu foarte bogat, incluzând atât lucrări compuse pentru cele două instrumente, cât şi transcripţii şi aranjamente pentru violoncel şi harpă de concert sau harpă celtică, realizate chiar de către cei doi muzicieni.

Din dorinţa de a descoperi noi sonorităţi, membrii duo-ului sunt preocupaţi constant de interpretarea unor lucrări mai puţin cunoscute, de aranjamente sau de compoziţii muzicale proprii pentru violoncel şi harpă de concert sau harpă celtică.

Finalitatea acestui demers este de a îmbogăţi repertoriul literaturii muzicale pentru cele două instrumente din categoria corzilor cu rezonanţe grave.

Roxana Moişanu a început studiul muzicii și a harpei la vârsta de 12 ani, în cadrul Liceului de Muzică “George Enescu” din București, sub îndrumarea prof. Ioana Brustur. Studiile le finalizează o dată cu absolvirea Universității Naţionale de Muzică din Bucureşti, la clasa maestrului Ion Ivan Roncea, muzică de cameră – prof. Elena Ganțolea. Laureată a multor concursuri naţionale, Roxana are o bogată activitate solistică şi camerală, susţinând primul recital important la Centrul Cultural Român din Paris în 1994. În 1997 a fost distinsă cu Premiul de Excelenţă al Uniunii Interpreţilor, Coregrafilor şi Experţilor Muzicali. În anul 2002 a debutat ca solistă cu Orchestra Filarmonicii din Ploieşti, sub bagheta dirijorului Ilarion Ionescu Galaţi, interpretând Concertul în DO major pentru flaut, harpă şi orchestră de W. A. Mozart. În anul 1999 a fost selectată să cânte la Congresul Mondial de Harpă de la Praga, lucrarea “Tema cu variațiuni” de Marțian Negrea, în cadrul programului de tinere talente “Focus on Youth Concerts”; Începând cu anul 2010, Roxana Moişanu susţine recitaluri şi la harpă celtică. 

În 2016, Roxana Moișanu a înființat Asociația Harpiștilor din România și, în calitate de Președinte fondator al acesteia, Roxana își dorește să promoveze harpa pe plan național, prin organizarea de evenimente, acțiuni și programe culturale și educaționale, în colaborare cu diverse instituții de specialitate. Scopul acestor activități este stimularea interesului față de harpă, muzică, cultură a publicului de toate vârstele.Este membră a Congresului Mondial de Harpă pentru care a devenit corespondent oficial (pentru România și Moldova) începând cu anul 2018. Începând cu anul 2020, Roxana Moișanu aprofundează o pasiune mai veche, dedicându-și timpul compozițiilor, aranjamentelor și transcripțiilor muzicale pentru harpă celtică (lever harp) și harpă de concert (harpa cu pedale), în diverse formule camerale cu alte instrumente precum violoncelul sau flautul, ansambluri de harpă, harpă solo sau pian.  În prezent, Roxana Moișanu este harpistă solistă și șefă de partidă în cadrul orchestrei Operei Naționale din Bucureşti, unde lucrează de peste 22 ani.

Violoncelistul Mladen Spasinovici a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București la clasa prof. univ. Aurel Niculescu. Apropierea de muzică s-a produs la vârsta de nouă ani când este admis în cadrul Corului de Copii al Societății de Radiodifuziune Română unde urmează călduroasele sfaturi ale doamnei dirijor Eugenia Văcărescu-Necula de a începe studiul muzicii la un nivel adecvat talentului său. Începând cu vârsta de 10 ani începe studiul violoncelului în cadrul Liceului de Muică “George Enescu” din București. Este laureat în cadrul concursurilor naționale sau zonale. Câștigă premiul I la Concursul Național de Interpretare “George Georgescu”-Tulcea și la Concursul Național de Interpretare “Garabet Avachian”-București. În primul an dedicat studiilor universitare, este laureat cu premiul I și Premiul Universității de Muzică din București în cadrul Concursului Național de Interpretare “Mihail Jora” – București. Începând cu primul an de liceu, făcând parte din mai multe formații camerale, este laureat al mai multor concursuri de Muzică de Cameră. Obține în cadrul Trio-ului “Împreună”, Premiul I la Concursul Național de Interpretare “Mihail Jora”- București și Premiul II în cadrul cvartetului “Incantare” la Concursul de Interpretare “Mozart”- Cluj. Susține numeroase recitaluri solo sau alături de personalități ale vieții muzicale românești sau de peste hotare. Lucrează în cadrul cursurilor de maiestrie cu Vladimir Orloff, Marin Cazacu, Vasile Țugui, Mihaela Tomescu, Urlich Schmidt, Aurel Niculescu, Daniel Schell. În decursul timpului a colaborat cu mai multe ansambluri de muzică de cameră sau cu orchestre simfonice din diverse orașe ale țării. Colaborează cu regizorii Dan Pița și Radu Mihăileanu pentru realizarea filmelor “Second Hand” respectiv “Le Concert“. Compune coloana sonoră pentru filme ale grupului de comedie “Vouă” și reorchestrează câteva piese ale lui Florin Chilian, la cererea acestuia. Colaborează cu Marius Popp și Johnny Raducanu în multe recitaluri susținute alaturi de aceștia. Din anul 2011 face parte din duo Cell’Arpa, alcătuit împreună cu harpista Roxana Moișanu. În prezent este artist-instrumentist și șef al partidei de violoncel în cadrul orchestrei Operei Naționale din București, unde lucrează de peste 10 ani.

Duo Cell'Arpa

Mladen Spasinovici, violoncel electric și Roxana Moișanu, harpă electrică

Din Renaștere în Contemporaneitate


Programul concertului:

Regele Alfonso X „El Sabio“ (1221 – 1284) – Cantigas de Santa Maria
No. 100
No. 282
ar. pentru violoncel și harpă de Roxana Moișanu / Mladen Spasinovici
No. 56
ar. pentru violoncel și harpă de Deborah Friou / Mladen Spasinovici

Anonim
Italiana
ar. pentru violoncel și harpă de Mladen Spasinovici

Ioan Căianu (1629 – 1687)
Ballet Air
Ballet de Bÿgot
ar. pentru violoncel și harpă de Mladen Spasinovici

Francis Cutting (c. 1550 – 1595/6)
Greensleeves
ar. pentru violoncel și harpă de Deborah Friou / Mladen Spasinovici

Michael Praetorius (1612)
Bransle de la Torche
ar. pentru violoncel și harpă de Mladen Spasinovici / Roxana Moișanu

John Munday (c. 1555 – 1630)
Robin
ar. pentru violoncel și harpă de Mladen Spasinovici

Cesare Negri (c. 1535 – c. 1605)
Il Bianco Fiore
ar. pt violoncel și harpă de Mladen Spasinovici / Roxana Moișanu.
Variațiune de Mladen Spasinovici

Nicholas Charles Bochsa (1789 – 1856)
Un Bouquet de Romarin
ar. pt violoncel și harpă de Mladen Spasinovici /  Roxana Moișanu

Deborah Henson-Conant (1953)
The Nightingale

Ennio Morricone (1928 – 2020)
Gabriel’s Oboe
ar. pt violoncel și harpă de Mladen Spasinovici / Roxana Moișanu

Harold Arlen (1905 – 1986)
Over the Rainbow (din “Vrăjitorul din Oz”, 1939)
ar. pentru violoncel și harpă de Mladen Spasinovici

Alan Menken (1949)
Beauty and the Beast (din “Frumoasa și Bestia”, 1991)
ar. pt violoncel și harpă de Roxana Moișanu / Mladen Spasinovici

Roxana Moișanu (1979)
Velvet Rose (p.a.a.)
The Mystical Lotus (p.a.a.)
ar. pt violoncel și harpă de Roxana Moișanu / Mladen Spasinovici

Jakez François (1966)
Ballade
Easy Swing 
ar. pt violoncel și harpă de Mladen Spasinovici / Roxana Moișanu

Top