Musica Barcensis - 2023 - 30 Iulie - Prejmer

BACH ENSEMBLE & CAPELLA CORONENSIS

Ora: 17.00

Locația: Biserica Evanghelică Fortificată Prejmer

Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile

BACH ENSEMBLE & CAPELLA CORONENSIS (Brașov)

Dirijor: Steffen Schlandt 

 

Bach Ensemble este continuatorul corului de tineret Bach al Bisericii Negre. Acesta a fost înființat în anul 1993 de către Eckart Schlandt, ca adăugire la corul “mare” Bach. Începând cu anul 2004, Steffen Schlandt este dirijorul celor două coruri. Cântăreții au alcătuit împreună un repertoriu ce cuprinde lucrări pentru 4 până la 8 voci, din perioada Evului Mediu până la modernism. Cei aproximativ 20 de membri fac parte din 6 confesiuni şi vorbesc trei limbi materne.

Bach Ensemble a participat, înainte de toate, la răspândirea repertoriului sacru prin concerte în Transilvania, apelând totodată la bogata zestre de tradiție muzicală locală.

Corul a înregistrat două DVD-uri și patru CD-uri, care conțin piese necunoscute și uitate, fiind readuse astfel la lumină. Totodată, Bach Ensemble dorește să atragă atenția asupra valorosului și amenințatului peisaj organistic transilvănean, oferind numeroase concerte caritabile pentru susținerea proiectelor de restaurare. (Ultimul proiect susținut a fost orga de la Bistrița)

Ca semn al aprecierii sale generale, Bach Ensemble a fost invitat în turnee locale și în străinătate (München, Dresden, Zürich, Winterthur, Ulm, Stuttgart ș.a.). Corul reprezintă, fără urmă de îndoială, diversitatea culturală colorată a Transilvaniei și a României.

În acest an corul serbează 30 de ani de la înființare.

 

Steffen Schlandt a fost bursier al D.A.A.D. (Institutului German pentru Relații Externe) și al serviciului „Diakonisches Werk”.

Ca organist a concertat în numeroase țări din Europa, (precum Germania, Franța, Elveția, Suedia, Italia, Croația, Ungaria, România, Portugalia), dar și în afara ei, în Israel și Guadeloupe.

Este coordonatorul festivalurilor Musica BARCENSIS și Musica CORONENSIS.

Din septembrie 2004 este dirijorul corului ”Bach” și organist la „Biserica Neagră”. Colaborează cu Liceul de Muzică  ”Tudor Ciortea” din Brașov și cu Facultatea de Muzică Brașov.

 

Ansamblul brașovean Capella Coronensis  este compus din membri ai Filarmonicii Brașov și se reunește sub conducerea lui Steffen Schlandt, pentru a interpreta muzică vocal-instrumentală cu specific religios. Repertoriul constă în lucrări din epoca barocă, clasică și romantică din Europa și continentul american. Compozițiile autohtone sunt prezente în concertele ansamblului, fiind acordată o atenție sporită repertoriului mai puțin cunoscut – descoperit în arhive și biblioteci din România. Distribuția variază în funcție de repertoriu, iar membrii ansamblului preiau de multe ori roluri solistice.


Programul concertului:

Arcangelo Corelli (1653-1713) – Sonata a Quattro, op. 4 – Adagio – Allegro – Grave – Allegreto – Allegro – Roxana Bârsan, Raluca Mihălcioiu (viori), Alexandra Enache (violoncel), Naum Gorbuleac (trompetă)

Heinrich Schütz (1585-1672) – Das Wort ward Fleisch, SWV 385 – Și Cuvântul S-a făcut trup (Ioan 1:14)

Antonio Vivaldi (1678-1741) – Concert pentru oboi și orchestră în Do Major, RV 450 – Allegro molto – Larghetto – Allegro – Solist: Emin Curtgeafar (oboi)

Antonio Lotti (1667-1740) – Crucifixus a 8

Antonio Lotti (1667-1740) – Kyrie în sol minor și Gloria în sol major  – ”Missa Sapientiae” – pentru soliști SATB și cor mixt SSATTB: Kyrie – Gloria – Soliști: Valerica Ambruș, Gabriela Schlandt (sopran), Török Orsolya Borbála, Corina Purcărea (alto), László Norbert, Ambrus Sándor, Beniamin Ghegoiu (tenor), Dan Macavei, Dmitro Rusyniak (bas)

 

Bach Ensemble & Capella Coronensis

Dirijor: Steffen Schlandt

Soliști: Valerica Ambruș, Gabriela Schlandt (sopran), Török Orsolya Borbála, Corina Purcărea (alto), László Norbert, Ambrus Sándor, Beniamin Ghegoiu (tenor), Dan Macavei, Dmitro Rusyniak (bas), Emin Curtgeafar (oboi)

Top