- 2000 de spectatori
- Inaugurarea Orgii restaurate din Hamba
- Jubileu 20 de ani de existență al Corului de tineret Bach
- Concert festiv la aniversarea a 50 de ani de la semnarea Tratatului Elysée
- Premieră Tineri muzicieni în concert la Sala Patria
- Concert vocal simfonic Elias – aniversare 80 de ani de existență a Corului Bach Brașov
Festivalul Musica Coronensis aduce în prim plan evenimente care au legătură cu viața muzicală a orașului: muzicieni, compozitori, instituții, inaugurări de instrumente, expoziții de manuscrise, lansare de CD-uri – toate acestea adunate într-un festival de muzică clasică de o săptămână, care încearcă să readucă la lumină valorile muzicale ale Brașovului și să unească oamenii în jurul muzicii.
La această ediție s-au serbat 80 de ani de existență a corului Bach al Bisericii Negre Brașov, printr-un concert vocal simfonic care a adus împreună muzicieni brașoveni și invitați din străinătate. Aceștia au interpretat cel mai amplu și mai important oratoriu al secolului al XIX-lea: Elias de Felix Mendelssohn Bartholdy. Fundația Forum ARTE a contribuit ca partener la organizare și la strângerea de fonduri, atât pentru festivalul în sine cât și pentru restaurarea orgii din Hamba, care a fost inaugurată cu acest prilej.